Undeva, la cumpana dintre ani, moment in timp care devine fizic in 4
localitati dintre Germania si Austria in preajma anului nou, am fost
invatat ce reprezinta "sariturile cu schiurile". Turneul traditional al
celor 4 trambuline, ajuns la editia jubiliara cu numarul 60, lanseaza in
timp si spatiu, in aparenta imponderabilitate, in jur de 100 de
sportivi, de tineri, care majoritatea nu si-au terminat adolescenta
forteaza calificarea in mansele de concurs. Ma gandesc la candva, acum
60 de ani, cand putea debuta aceasta traditie, si cat de usor pare
pentru aceste popoare sa transforme un sport relansat prin aceasta
competitie pe la inceputurile revenirii dupa razboi, cand planul
Marshall isi dezvolta sectiunile, iar Razboiul Rece incepea sa se
manifeste cum necum si in sport... Am luat cunostinta cu acest sport
dintr-un film vechi rusesc, vazut in copilarie (pe care nu il gasesc
acum pe IMDB), cu un pusti talentat si teribilist, dar insuficient
pregatit, care trece la trambulina mare, ajungand sa cada... Sunt un pic
ingrozit de acea poveste aplicata pe confirmarea grafica a
transmisiunilor de azi cum ca tinerii se lanseaza de pe masa trambulinei
in medie cu 90 de kilometiri la ora, aterizand pe sol la aproape 100.
Reluarile repetate din mai multe unghiuri ale cate unui zburator care
cade par de multe ori mai oribile decat ale accidentelor din motorsport.
Sariturile cu schiurile sunt un spectacol sportiv reinventat la o alta scara de catre dezvoltarea tehnica - reluarile TV transformand un zbor de 10 secunde in cateva minute similare viselor pionierilor avioanelor de la inceputul secolului 20. Spectacolul este ireal, iar Competitia de la cumpana dintre ani - Turneul celor 4 trambuline, ne transpune intr-o lume science fiction pentru cateva minute rupte - Lumea Icarilor moderni. Doar scriind aceste randuri si ma trec fiori. Imaginile preluate de pe casca si schiurile saritorilor de proba releva o mica particica din povestile celor care zboara in vis, despre care ni se spune ca sunt speciali dpdv psihic/psihologic. Nu pot sa imi imaginez decat ca acesti copiii care isi viseaza activitatea si pasiunea de a sari de pe trambulina schiurilor zi de zi de la 10-11 ani, sunt mai mult decat speciali. Iar dramul de nebunie necesar pentru a forta o saritura dincolo de limitele personale si ale adversarilor pare ireal. A perfecta un zbor fara aripi, pentru a ajunge mai departe suna imposibil, si totusi ei, Icarii moderni , nu stiu cum, dar reusesc sa stapaneasca vantul, zapada, conditiile, schiurile, trambulina, movila pe care aceasta e ridicata si nu in ultimul rand muntele si rasuflarea privitorilor.
Pe rand, in cartea de eroi ai acestui sport s-au inscris prin rezultate si povesti, in ultimii 10 ani de comentariu in limba romana, cei supranumiti pe rand Batman, sau Mustata zburatoare Malisz, Finlandezul zburator Ahonen, Recordmenul Hannawald si Vrajiorul fara matura - Harry Potter Amman, Luceafarul Morgenstern si atatia altii care prin victoriile si sariturile lor i-au provocat pe acestia sa devina legende vii la varste la care doar gimnastele mai reusesc aceasta performanta.
Dar revenind in zilele noastre, insa nu si cu picioarele pe pamant, incepem concursul. Unul atipic dpdv al desfasurarii lui. Cei 50 de sportivi calificati pentru prima mansa sunt organizati in 25 de perechi, intracandu-se cate 2, pentru 25 de locuri disponibile in a doua mansa. 5 dintre lucky loseri - invinsii cu cele mai bune 5 sarituri completeaza lista de 30 de saritori din a doua mansa. Vremea insa ne joaca feste. Nu e usor sa sari cu vant potrivnic - vant din spate. Vantul util este vantul de portanta, din fata (ca la parapanta sau avioane ma gandesc).
Cronica in timp real a comentatorului ma tine cu sufletul la gura. Daca as inchide ochii m-as simti ca la o sezatoare in care mirosul de brad, lemnele care trosnesc in soba si vocea care ma invata necontenit lucruri noi despre basmul povestit descriu de fir'a'par fiecare detaliu. Nu doar ca ninge acum la granita dintre Austria si Germania, dar cade zapada. Iar cei 25000 de fani is incurajeaza neobosit favoritii. Atmosfera si vibratia din aer se simte si la noi. Asa cum voice-jockey-ul neamtz se aude in fundal ca ii tine in priza pe spectatori, punandu-i sa cante si danseze pe refrene celebre, asa si comentatorul umple spatiile dintre sarituri cu povesti de demult ale eroilor care nu mai sunt in activitate, cu detalii despre pretul biletelor, vreme si activitatea organizatorilor. Startul competitiei a intarziat 2 minute ceea ce este surprinzator, luand in calcul locul unde ne aflam.:)
Trecem la urmatorul personaj principal al transmisiei. Vantul. Ne miram ca Vantul si zapada nu pot fi controlate la minut de catre organizatori. Iata un saritor experimentat - cuvintele se lungesc - in zbooor... nuuu. Din pacate o evolutie dezamagitoare. Vantul sufla prost, din spate. Iata si confirmarea grafica in coltul din dreapta ecranului (vedem niste sagetele si niste cifre cu virgula care se inrosesc daca cresc peste 4-5 metrii pe secunda, crescand pulsul comentatorului si tonul vocii sale). Din pacate aterizeaza de partea gresita a linie rosii (alt personaj principal - odata ce incepe efectiv concursul). E o problema cu vantul. Clar. Nu exista alta explicatie pentru aceasta evolutie dezamagitoare. Din pacate poate spera doar la postura de lucky loser.
Saritorii trec pe rand pe trambulina. Aceasta are punctul de constructie la 120 de metrii. Linia rosie e undeva pe acolo. Un target psihologic si nu numai pentru fiecare in parte. Transmisia intarzie. Observam ca unul dintre organizatori, pe care comentaturul pare ca il cunoaste personal, s-a suparat pe vreme. Numele lui rasuna chiar mai des decat al sportivilor. El vegheaza asupra vremii, el permite competitiei sa continue, sa se opreasca, sa se ia de la inceput daca este cazul - si iata ca asa se intampla. Are o figura de bunicutz arian, senin si pozitiv cu ochii la fel de clari ca ai bunicului lui Heidi si cel mai probabil cu puteri supranaturale. El sta langa antrenori - comunica permanent cu ei, dar si cu restul subalternilor raspanditi pe toata inaltimea trambulinei, printr-o statie de emisie-receptie
Se pare ca avem ghinion. Zapada incepe din nou sa cada din cerul Obersdorf-ului. Sigur, suntem in munti si e frumos ca ninge iarna, dar nu in timpul competitiei celor patru trambuline. Partenera imi observa ca acest sport tine foarte mult de noroc - de vreme - de vant - de zapada - de moment - de organizatori. Cum pot oare sa aiba pretentia acesti nemti - organizatorii - sa controleze vantul si ninsoarea? Cum au putut ei sa programeze si sa o faca constatnt timp de 60 de ani in functie de predictiile meteo aceste concursuri? Cadrele cu antrenorii suparati ca elevii lor sar in conditii grele, cadrele cu saritorii care au sarit superbine si li se anuleaza evolutia se perinda pe ecran, deoarece la consiliul organizatorilor (Inca se mai gandesc organizatorii ce sa faca), pe care ii vedem cu o camera cel mai probabil ascunsa intr-un un brad secular, se decide sa se dea restart la prima mansa - la toti cei 50 de saritori din care au reusit sa sara vreo treime pentru peste jumatate de ora. Frustrarea noastra ca privitori nu se compara cu nervii si stresul sportivilor. Insa simt cum comentatorul ne dojeneste pentru gandurile rele adresate acestor organizatori - aparent personaje secundare negative. Am vazut de-a lungul anilor tot felul de decizii. De la cele mai mult sau mai putin indreptatite in timp de evolutia concursului, pana la cele mai potrivite. Asa cum v-am mai spus de nenumarate ori, organizatorii sunt intotdeauna la mijloc. Totul pare un thriller psihologic cu intriga continua si deznodamant prea departe ca sa il poti intui.
Dupa cele 20 de minute de pauza de transmisie in care te simti ca in pauza de la Opera, parca ninsoarea s-a oprit - ce ti-e si cu nemtii astia... si reincepe competitia. Apar si surprizele. Din cei 50 de saritori, fiind grupati 2 cate 2 de la al 25-lea si 26-lea spre 1 respectiv spre 50 - unii par favoriti, judecand dupa saritura mai buna din calificari. Insa nicio zi nu seamana cu alta si constanta in acest sport e o dovada cu atat mai mare a tariei de caracter si valorii. Este voie sa te califici in competitie prin prisma clasamentului mondial, caz in care esti ultimul ca numar de concurs si sari cu cel mai bun saritor din calificari... Iata o saritura frumoasa, cu concurentul aterizand de partea corecta a liniei rosii. YES! Mai sar cativa. Iata un favorit care dezamageste. Aterizeaza modest. Insa vremea ne da din nou emotii. Organizatorii sperau ca au rezolvat problema conditiilor meteo:). Din pacate se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Se pare ca socoteala din comitetul de organizare (reunit de urgenta mai devreme) nu se potriveste cu cea de pe trambulina. Pentru moment, intrucat vantul sufla prea tare, sportivul e obligat sa se retraga de pe bara de start. Din nou momente de asteptare. (Tensiunea se acumuleaza din nou). Nu as dori sa fiu in locul lui acum - ne transmite povestitorul. Zona de elan (toata panta trambulinei) este permanent intretinuta de 12 oameni plasati pe niste trepte de-a lungul ei, cu un fel de aspiratoare uriase care merg pe combustibil, montate ca niste ghiozdane, din care ghideaza niste tuburi mari ce sufla surprusul de zapada de pe urmele trambulinei. Fantastic frate - chiar ca pare ca te uiti la alta lume, la alta planeta. Spectatorii sunt tot acolo. Si ca prin minune, caderea de zapada se opreste. Ramane o ninsoare usoara - o fulguiala cu care sincer ca m-as multumi si eu in Bucurestiul cenusiu. Se pare ca unca o data organizatorii au avut dreptate si concursul poate continua.
Este incredibil cat de repede se succed lucrurile acum. Cu cat ne apropiem de finalul primei manse, cu atat este mai mare favorit al doilea saritor. Statutul de favorit creste pentru al doilea saritor din pereche pe masura ce numarul de concurs scade (Deoarece este mai clara diferenta de valoare si experienta dintre ei - pe baza sariturii tot mai bune din calificari). Sa vedem ce se intampla in continuare. Vantul sufla bine acum. E vant de portanta.
Aprecierile cresc pe masura ce se termina si utlima treime de sportivi in a doua mansa - cei mai buni 10. Sa vedem... trece si el de linia rosieeee... Nuuu... ba daaa. Cel care trece de linia rosie primeste si puncte bonus... dar lungimea sariturii conteaza cel mai mult, apoi tehnica de aterizare - telemark-ul (alt personaj deja secundar care se defineste ca aterizare cu unul din picioare flexate)... Si iata si o aterizare excelenta... Acum sare... acest norvegian... mare speranta... si se duuuuce.... NUUU (Norvegianul a cazut si se rostogoleste cu capul inainte. Rezulta iar minute de pauza si tensiune, eliminate cand regia prezinta un cadru cu sportivul facand cu mana la spectatori desi cu spatele si gatul imobilizate pe sania targa. Show-ul poate continua)... E buna aceasta evolutie... Oau... primul zbor peste 130 de metrii (de unde oare poate stii Povestitorul daca nu e acolo si nici nu masoara el, iar grafica deocamdata nu a aratat?) Si-a depasit rivalii si as putea spune chiar elegant si cu stil.
In final sportivul cu a 5-a saritura dupa prima mansa a prins podiumul dupa a doua, sportivul cu a doua saritura dupa prima mansa devansandul pe marele favorit, podiumul fiind austriac in totalitate - un an bun pentru ei se pare. Bucurie mare pentru echipa. Aceasta mica rocada ramane in final doar la deznodamant...,repetatele puncte culminante dinainte lasand un pic in urma efectiv nevoia de a stii cine a castigat si care au fost invinsii. Se fac 10 ani de la singurul succes din istorie al competitiei, repurtat si in fiecare etapa, premiul de egalare a performantei e de un milion (e irelevanta moneda). Victoria finala se va afla doar peste 3 etape, dupa Garmish, Innsbruck si B... - localitatea cu nume imposibil de pronuntat - d-apai scris. La cumpana dintre ani, organizatorii, Povestitorul, spectatorii, dar mai ales sportivii acestia hipertineri si puternici mental vor face de o noua poveste.
Asta a fost tot? - ma intreaba Jumatatea... Dap - chiar nu a mai contat invingatorul, reprizele, arbitrul, - au lipsit injuratoruile si intreaga transimisiune a fost ca o gura de oxigen dupa atata molima de fotbal
Sariturile cu schiurile sunt un spectacol sportiv reinventat la o alta scara de catre dezvoltarea tehnica - reluarile TV transformand un zbor de 10 secunde in cateva minute similare viselor pionierilor avioanelor de la inceputul secolului 20. Spectacolul este ireal, iar Competitia de la cumpana dintre ani - Turneul celor 4 trambuline, ne transpune intr-o lume science fiction pentru cateva minute rupte - Lumea Icarilor moderni. Doar scriind aceste randuri si ma trec fiori. Imaginile preluate de pe casca si schiurile saritorilor de proba releva o mica particica din povestile celor care zboara in vis, despre care ni se spune ca sunt speciali dpdv psihic/psihologic. Nu pot sa imi imaginez decat ca acesti copiii care isi viseaza activitatea si pasiunea de a sari de pe trambulina schiurilor zi de zi de la 10-11 ani, sunt mai mult decat speciali. Iar dramul de nebunie necesar pentru a forta o saritura dincolo de limitele personale si ale adversarilor pare ireal. A perfecta un zbor fara aripi, pentru a ajunge mai departe suna imposibil, si totusi ei, Icarii moderni , nu stiu cum, dar reusesc sa stapaneasca vantul, zapada, conditiile, schiurile, trambulina, movila pe care aceasta e ridicata si nu in ultimul rand muntele si rasuflarea privitorilor.
Pe rand, in cartea de eroi ai acestui sport s-au inscris prin rezultate si povesti, in ultimii 10 ani de comentariu in limba romana, cei supranumiti pe rand Batman, sau Mustata zburatoare Malisz, Finlandezul zburator Ahonen, Recordmenul Hannawald si Vrajiorul fara matura - Harry Potter Amman, Luceafarul Morgenstern si atatia altii care prin victoriile si sariturile lor i-au provocat pe acestia sa devina legende vii la varste la care doar gimnastele mai reusesc aceasta performanta.
Dar revenind in zilele noastre, insa nu si cu picioarele pe pamant, incepem concursul. Unul atipic dpdv al desfasurarii lui. Cei 50 de sportivi calificati pentru prima mansa sunt organizati in 25 de perechi, intracandu-se cate 2, pentru 25 de locuri disponibile in a doua mansa. 5 dintre lucky loseri - invinsii cu cele mai bune 5 sarituri completeaza lista de 30 de saritori din a doua mansa. Vremea insa ne joaca feste. Nu e usor sa sari cu vant potrivnic - vant din spate. Vantul util este vantul de portanta, din fata (ca la parapanta sau avioane ma gandesc).
Cronica in timp real a comentatorului ma tine cu sufletul la gura. Daca as inchide ochii m-as simti ca la o sezatoare in care mirosul de brad, lemnele care trosnesc in soba si vocea care ma invata necontenit lucruri noi despre basmul povestit descriu de fir'a'par fiecare detaliu. Nu doar ca ninge acum la granita dintre Austria si Germania, dar cade zapada. Iar cei 25000 de fani is incurajeaza neobosit favoritii. Atmosfera si vibratia din aer se simte si la noi. Asa cum voice-jockey-ul neamtz se aude in fundal ca ii tine in priza pe spectatori, punandu-i sa cante si danseze pe refrene celebre, asa si comentatorul umple spatiile dintre sarituri cu povesti de demult ale eroilor care nu mai sunt in activitate, cu detalii despre pretul biletelor, vreme si activitatea organizatorilor. Startul competitiei a intarziat 2 minute ceea ce este surprinzator, luand in calcul locul unde ne aflam.:)
Trecem la urmatorul personaj principal al transmisiei. Vantul. Ne miram ca Vantul si zapada nu pot fi controlate la minut de catre organizatori. Iata un saritor experimentat - cuvintele se lungesc - in zbooor... nuuu. Din pacate o evolutie dezamagitoare. Vantul sufla prost, din spate. Iata si confirmarea grafica in coltul din dreapta ecranului (vedem niste sagetele si niste cifre cu virgula care se inrosesc daca cresc peste 4-5 metrii pe secunda, crescand pulsul comentatorului si tonul vocii sale). Din pacate aterizeaza de partea gresita a linie rosii (alt personaj principal - odata ce incepe efectiv concursul). E o problema cu vantul. Clar. Nu exista alta explicatie pentru aceasta evolutie dezamagitoare. Din pacate poate spera doar la postura de lucky loser.
Saritorii trec pe rand pe trambulina. Aceasta are punctul de constructie la 120 de metrii. Linia rosie e undeva pe acolo. Un target psihologic si nu numai pentru fiecare in parte. Transmisia intarzie. Observam ca unul dintre organizatori, pe care comentaturul pare ca il cunoaste personal, s-a suparat pe vreme. Numele lui rasuna chiar mai des decat al sportivilor. El vegheaza asupra vremii, el permite competitiei sa continue, sa se opreasca, sa se ia de la inceput daca este cazul - si iata ca asa se intampla. Are o figura de bunicutz arian, senin si pozitiv cu ochii la fel de clari ca ai bunicului lui Heidi si cel mai probabil cu puteri supranaturale. El sta langa antrenori - comunica permanent cu ei, dar si cu restul subalternilor raspanditi pe toata inaltimea trambulinei, printr-o statie de emisie-receptie
Se pare ca avem ghinion. Zapada incepe din nou sa cada din cerul Obersdorf-ului. Sigur, suntem in munti si e frumos ca ninge iarna, dar nu in timpul competitiei celor patru trambuline. Partenera imi observa ca acest sport tine foarte mult de noroc - de vreme - de vant - de zapada - de moment - de organizatori. Cum pot oare sa aiba pretentia acesti nemti - organizatorii - sa controleze vantul si ninsoarea? Cum au putut ei sa programeze si sa o faca constatnt timp de 60 de ani in functie de predictiile meteo aceste concursuri? Cadrele cu antrenorii suparati ca elevii lor sar in conditii grele, cadrele cu saritorii care au sarit superbine si li se anuleaza evolutia se perinda pe ecran, deoarece la consiliul organizatorilor (Inca se mai gandesc organizatorii ce sa faca), pe care ii vedem cu o camera cel mai probabil ascunsa intr-un un brad secular, se decide sa se dea restart la prima mansa - la toti cei 50 de saritori din care au reusit sa sara vreo treime pentru peste jumatate de ora. Frustrarea noastra ca privitori nu se compara cu nervii si stresul sportivilor. Insa simt cum comentatorul ne dojeneste pentru gandurile rele adresate acestor organizatori - aparent personaje secundare negative. Am vazut de-a lungul anilor tot felul de decizii. De la cele mai mult sau mai putin indreptatite in timp de evolutia concursului, pana la cele mai potrivite. Asa cum v-am mai spus de nenumarate ori, organizatorii sunt intotdeauna la mijloc. Totul pare un thriller psihologic cu intriga continua si deznodamant prea departe ca sa il poti intui.
Dupa cele 20 de minute de pauza de transmisie in care te simti ca in pauza de la Opera, parca ninsoarea s-a oprit - ce ti-e si cu nemtii astia... si reincepe competitia. Apar si surprizele. Din cei 50 de saritori, fiind grupati 2 cate 2 de la al 25-lea si 26-lea spre 1 respectiv spre 50 - unii par favoriti, judecand dupa saritura mai buna din calificari. Insa nicio zi nu seamana cu alta si constanta in acest sport e o dovada cu atat mai mare a tariei de caracter si valorii. Este voie sa te califici in competitie prin prisma clasamentului mondial, caz in care esti ultimul ca numar de concurs si sari cu cel mai bun saritor din calificari... Iata o saritura frumoasa, cu concurentul aterizand de partea corecta a liniei rosii. YES! Mai sar cativa. Iata un favorit care dezamageste. Aterizeaza modest. Insa vremea ne da din nou emotii. Organizatorii sperau ca au rezolvat problema conditiilor meteo:). Din pacate se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Se pare ca socoteala din comitetul de organizare (reunit de urgenta mai devreme) nu se potriveste cu cea de pe trambulina. Pentru moment, intrucat vantul sufla prea tare, sportivul e obligat sa se retraga de pe bara de start. Din nou momente de asteptare. (Tensiunea se acumuleaza din nou). Nu as dori sa fiu in locul lui acum - ne transmite povestitorul. Zona de elan (toata panta trambulinei) este permanent intretinuta de 12 oameni plasati pe niste trepte de-a lungul ei, cu un fel de aspiratoare uriase care merg pe combustibil, montate ca niste ghiozdane, din care ghideaza niste tuburi mari ce sufla surprusul de zapada de pe urmele trambulinei. Fantastic frate - chiar ca pare ca te uiti la alta lume, la alta planeta. Spectatorii sunt tot acolo. Si ca prin minune, caderea de zapada se opreste. Ramane o ninsoare usoara - o fulguiala cu care sincer ca m-as multumi si eu in Bucurestiul cenusiu. Se pare ca unca o data organizatorii au avut dreptate si concursul poate continua.
Este incredibil cat de repede se succed lucrurile acum. Cu cat ne apropiem de finalul primei manse, cu atat este mai mare favorit al doilea saritor. Statutul de favorit creste pentru al doilea saritor din pereche pe masura ce numarul de concurs scade (Deoarece este mai clara diferenta de valoare si experienta dintre ei - pe baza sariturii tot mai bune din calificari). Sa vedem ce se intampla in continuare. Vantul sufla bine acum. E vant de portanta.
Aprecierile cresc pe masura ce se termina si utlima treime de sportivi in a doua mansa - cei mai buni 10. Sa vedem... trece si el de linia rosieeee... Nuuu... ba daaa. Cel care trece de linia rosie primeste si puncte bonus... dar lungimea sariturii conteaza cel mai mult, apoi tehnica de aterizare - telemark-ul (alt personaj deja secundar care se defineste ca aterizare cu unul din picioare flexate)... Si iata si o aterizare excelenta... Acum sare... acest norvegian... mare speranta... si se duuuuce.... NUUU (Norvegianul a cazut si se rostogoleste cu capul inainte. Rezulta iar minute de pauza si tensiune, eliminate cand regia prezinta un cadru cu sportivul facand cu mana la spectatori desi cu spatele si gatul imobilizate pe sania targa. Show-ul poate continua)... E buna aceasta evolutie... Oau... primul zbor peste 130 de metrii (de unde oare poate stii Povestitorul daca nu e acolo si nici nu masoara el, iar grafica deocamdata nu a aratat?) Si-a depasit rivalii si as putea spune chiar elegant si cu stil.
In final sportivul cu a 5-a saritura dupa prima mansa a prins podiumul dupa a doua, sportivul cu a doua saritura dupa prima mansa devansandul pe marele favorit, podiumul fiind austriac in totalitate - un an bun pentru ei se pare. Bucurie mare pentru echipa. Aceasta mica rocada ramane in final doar la deznodamant...,repetatele puncte culminante dinainte lasand un pic in urma efectiv nevoia de a stii cine a castigat si care au fost invinsii. Se fac 10 ani de la singurul succes din istorie al competitiei, repurtat si in fiecare etapa, premiul de egalare a performantei e de un milion (e irelevanta moneda). Victoria finala se va afla doar peste 3 etape, dupa Garmish, Innsbruck si B... - localitatea cu nume imposibil de pronuntat - d-apai scris. La cumpana dintre ani, organizatorii, Povestitorul, spectatorii, dar mai ales sportivii acestia hipertineri si puternici mental vor face de o noua poveste.
Asta a fost tot? - ma intreaba Jumatatea... Dap - chiar nu a mai contat invingatorul, reprizele, arbitrul, - au lipsit injuratoruile si intreaga transimisiune a fost ca o gura de oxigen dupa atata molima de fotbal
Pentru rolul Povestitorului, ii multumesc domnului Sorin Hobana care
prin cuvintele sale, subliniate prin fontul Italic in textul de mai sus,
m-a inspirat in aceastra cronica.
http://mysport.gsp.ro/andr3yone/note/cronica-unei-aterizari-anuntate-7836.html
P.S. L-am gasit pe dl. Hobana pe facebook. I-am trimis si dansului textul de mai sus, ca mesaj. Nu mi-a raspuns. Sper ca nu s-a simtit ofensat de el.
P.S. L-am gasit pe dl. Hobana pe facebook. I-am trimis si dansului textul de mai sus, ca mesaj. Nu mi-a raspuns. Sper ca nu s-a simtit ofensat de el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu