Cu ce ramanem ca grup dupa acest meci nu pot sa judec, dar tot meditez
de azi-noapte la cu ce raman eu de la experienta numita Inaugurarea
Arenei Nationale cu ocazia meciului oficial din preliminariile Euro 2012
Romania Franta.
Am sperat sa nu luam bataie rau si totusi sunt dezamagit si trist. De ce oare, daca asteptarea aparenta era mult mai dezastruoasa decat rezultatul? Aveam fobia de a reauzi acel cliseu in vreun interviu cum ca "Adversarul si-a dorit mai mult victoria". De ce nu ne-ar multumi si cliseul "Echipa si-a dorit mai mult egalul" :D
Pentru ca Nationala a avut angajament 88 de minute, pentru ca s-a aparat excelent si pentru ca francezii, in ciuda posesiei sterile, care nu a parut asa covarsitoare de pe stadion, au avut o echipa de batut. O echipa care e la aceiasi ani lumina de Generatia lor de Aur ca si noi de a noastra. Dar mai ales, sunt dezamagit pentru ca fundasii lor cu alura de rugbisti s-a vazut ca, daca am fi avut curaj, erau de depasit la viteza si tehnica. De unde trebuia insuflat acest curaj? Nu stiu! Cui trebuia insuflat mai intai? Nici asta nu stiu si sincer nu cred ca ar trebui sa ne mai macine intrebari existentiale despre mijlocasii X, Y sau atacantul Z ce cauta in echipa, de ce nu sunt schimbati etc. sau chiar despre brazdele de pe teren. E deja prea mult. Parca imi auzeam la finalul meciului in gand alter-ego-ul, cu vocea robotul acela al mesajeriei vocale care se aude cand imi sun fratele in roaming si nu e in aria de acoperire: "Je suis desole..."
Am un prieten cu o inteligenta mult peste medie. Pot spune cu mana pe inima ca e mai inteligent decat mine poate si pentru ca nu e microbist. El m-a ajutat sa judec detasat faptele simple din jur - care au contribuit la dezolarea de pe 6 Septembrie 2011. El insa ramane in aceasta tara si cu incapatanare persista in a isi construi un viitor aici. Poate de aceea el mi-a dat speranta pentru viitor. Ii separam in descrierea meciului de aseara fotbalistii de jucatorii de fotbal (termene din dictionarul microbistilor). Iar el imi spune ca se gandeste despre generatia care nu a luat BAC-ul anul asta, ca poate bate mingea si "se face folbalisti":D.
Si nu in ultimul rand, la dezamagire a contribuit "tactica" de conservare a rezultatului din final. Exista un obicei pe stadioanele noastre. Cu cateva minute inainte de pauza (desi inca se joaca) lumea se ridica sa ia drumul toaletelor sau sa prinda loc in fata la coada de bautura si rontaieli. Apoi, cu minute bune inaintea finalului partidei, la noi spectatorii se ridica si se indreapta spre iesire ca sa nu stea sa se inghesuie la final. In ciuda celor 94 de cai de acces, aseara romanii au procedat la fel si, din pacate si jucatorii de fotbal romani din teren tot la fel - desi SINGURA SANSA LA CALIFICARE ERA SA ATACE SI SA DEA GOL! Tricolorii de aseara au declarat apoi ca fluieraturile erau de inteles - dar ei erau resemnati dinainte de a se termina.
M-am bucurat insa ca am avut aparare solida, m-am bucurat de zbaterea lui Banel si de putinele noastre ocazii la care simteam ca o sa explodez (si sincer nu cred ca cineva dintre cei 55000 nu si-a dorit altceva mai mult).
Ma intorc la ideea initiala. Eu, dupa seara de 6 septembrie 2011, voi ramane cu:
- cele 3 ore si jumatate de stat la coada pentru a ridica biletele cumparate online (pe care scria tragicomic: Romania - Argentina - 10 August 2011) - Dar m-am incurajat la gandul ca "ce nu facem pentru cei dragi! si pentru tricolori?"
- pierderea celor 2 acumulatori luati de rezerva pentru a face poze in cosul de gunoi plin cu steaguri care ar fi stricat coregrafia FRF
+ superbul meci de dinainte de meciul real - meciul voiosiei, exuberantei si bucuriei romanesti - neperturbat de incoerenta animatorului Mitoseru (ma durea mana de la facut poze cu steaguri, cartoane sau valuri) in care as include si intonarea imnului
- ridicolii vanzatori de la bufet organizati perfect astfel incat coada sa depaseasca constant 50 de persoane (pentru ca erau 3: unul doar incasa, altul doar facea hot dog si turna berea fara alcool din cutie in pahar, iar al treilea doar turna apa si sucul din sticle in pahare cu capac, desi "pai n-avem", "cartoane de carat pahare nu avem" sau "sunt pe inventar" - deja platitul cu cardul era o impertinenta sa mi-o doresc)
+ jovialitatea si optimismul inepuizabile ale tatalui meu pentru tot ce il inconjura, desi a recunoscut in final ca acasa, in fotoliu ar fi adormit la acest meci
- sonorizarea execrabila, playback-ul topait al Innei, repetitia celor 2 versuri manelistice ale imnului de catre Marcel Pavel (sincer am crezut ca vrea sa sublinieze ceva)
+ frumusetea stadionului plin, plin cu steaguri fluturate si de zgomotul atator zeci de mii de piepturi
- si nu in ultimul rand: interdictia de a cobora in metrou la Muncii ca sa ajung acasa (un cordon de politisti locali nu lasau pe nimeni sa coboare ca sa nu se inghesuie - desi programul era prelungit inca o ora pana la 00:30) - care mi-a lasat doar alternativa de a ma duce pe jos pana la Dristor ca sa iau metroul - unde nu a oprit niciun metrou din cele care au trecut pe langa mine ca sa ma duca acasa (unde am ajuns tot cu un taximetrist palavragiu a carui parere despre Echipa Nationala chiar nu mai aveam vreun chef sa o ascult)
Nu-i asa ca e minunata tara asta?
Am sperat sa nu luam bataie rau si totusi sunt dezamagit si trist. De ce oare, daca asteptarea aparenta era mult mai dezastruoasa decat rezultatul? Aveam fobia de a reauzi acel cliseu in vreun interviu cum ca "Adversarul si-a dorit mai mult victoria". De ce nu ne-ar multumi si cliseul "Echipa si-a dorit mai mult egalul" :D
Pentru ca Nationala a avut angajament 88 de minute, pentru ca s-a aparat excelent si pentru ca francezii, in ciuda posesiei sterile, care nu a parut asa covarsitoare de pe stadion, au avut o echipa de batut. O echipa care e la aceiasi ani lumina de Generatia lor de Aur ca si noi de a noastra. Dar mai ales, sunt dezamagit pentru ca fundasii lor cu alura de rugbisti s-a vazut ca, daca am fi avut curaj, erau de depasit la viteza si tehnica. De unde trebuia insuflat acest curaj? Nu stiu! Cui trebuia insuflat mai intai? Nici asta nu stiu si sincer nu cred ca ar trebui sa ne mai macine intrebari existentiale despre mijlocasii X, Y sau atacantul Z ce cauta in echipa, de ce nu sunt schimbati etc. sau chiar despre brazdele de pe teren. E deja prea mult. Parca imi auzeam la finalul meciului in gand alter-ego-ul, cu vocea robotul acela al mesajeriei vocale care se aude cand imi sun fratele in roaming si nu e in aria de acoperire: "Je suis desole..."
Am un prieten cu o inteligenta mult peste medie. Pot spune cu mana pe inima ca e mai inteligent decat mine poate si pentru ca nu e microbist. El m-a ajutat sa judec detasat faptele simple din jur - care au contribuit la dezolarea de pe 6 Septembrie 2011. El insa ramane in aceasta tara si cu incapatanare persista in a isi construi un viitor aici. Poate de aceea el mi-a dat speranta pentru viitor. Ii separam in descrierea meciului de aseara fotbalistii de jucatorii de fotbal (termene din dictionarul microbistilor). Iar el imi spune ca se gandeste despre generatia care nu a luat BAC-ul anul asta, ca poate bate mingea si "se face folbalisti":D.
Si nu in ultimul rand, la dezamagire a contribuit "tactica" de conservare a rezultatului din final. Exista un obicei pe stadioanele noastre. Cu cateva minute inainte de pauza (desi inca se joaca) lumea se ridica sa ia drumul toaletelor sau sa prinda loc in fata la coada de bautura si rontaieli. Apoi, cu minute bune inaintea finalului partidei, la noi spectatorii se ridica si se indreapta spre iesire ca sa nu stea sa se inghesuie la final. In ciuda celor 94 de cai de acces, aseara romanii au procedat la fel si, din pacate si jucatorii de fotbal romani din teren tot la fel - desi SINGURA SANSA LA CALIFICARE ERA SA ATACE SI SA DEA GOL! Tricolorii de aseara au declarat apoi ca fluieraturile erau de inteles - dar ei erau resemnati dinainte de a se termina.
M-am bucurat insa ca am avut aparare solida, m-am bucurat de zbaterea lui Banel si de putinele noastre ocazii la care simteam ca o sa explodez (si sincer nu cred ca cineva dintre cei 55000 nu si-a dorit altceva mai mult).
Ma intorc la ideea initiala. Eu, dupa seara de 6 septembrie 2011, voi ramane cu:
- cele 3 ore si jumatate de stat la coada pentru a ridica biletele cumparate online (pe care scria tragicomic: Romania - Argentina - 10 August 2011) - Dar m-am incurajat la gandul ca "ce nu facem pentru cei dragi! si pentru tricolori?"
- pierderea celor 2 acumulatori luati de rezerva pentru a face poze in cosul de gunoi plin cu steaguri care ar fi stricat coregrafia FRF
+ superbul meci de dinainte de meciul real - meciul voiosiei, exuberantei si bucuriei romanesti - neperturbat de incoerenta animatorului Mitoseru (ma durea mana de la facut poze cu steaguri, cartoane sau valuri) in care as include si intonarea imnului
- ridicolii vanzatori de la bufet organizati perfect astfel incat coada sa depaseasca constant 50 de persoane (pentru ca erau 3: unul doar incasa, altul doar facea hot dog si turna berea fara alcool din cutie in pahar, iar al treilea doar turna apa si sucul din sticle in pahare cu capac, desi "pai n-avem", "cartoane de carat pahare nu avem" sau "sunt pe inventar" - deja platitul cu cardul era o impertinenta sa mi-o doresc)
+ jovialitatea si optimismul inepuizabile ale tatalui meu pentru tot ce il inconjura, desi a recunoscut in final ca acasa, in fotoliu ar fi adormit la acest meci
- sonorizarea execrabila, playback-ul topait al Innei, repetitia celor 2 versuri manelistice ale imnului de catre Marcel Pavel (sincer am crezut ca vrea sa sublinieze ceva)
+ frumusetea stadionului plin, plin cu steaguri fluturate si de zgomotul atator zeci de mii de piepturi
- si nu in ultimul rand: interdictia de a cobora in metrou la Muncii ca sa ajung acasa (un cordon de politisti locali nu lasau pe nimeni sa coboare ca sa nu se inghesuie - desi programul era prelungit inca o ora pana la 00:30) - care mi-a lasat doar alternativa de a ma duce pe jos pana la Dristor ca sa iau metroul - unde nu a oprit niciun metrou din cele care au trecut pe langa mine ca sa ma duca acasa (unde am ajuns tot cu un taximetrist palavragiu a carui parere despre Echipa Nationala chiar nu mai aveam vreun chef sa o ascult)
Nu-i asa ca e minunata tara asta?
http://mysport.gsp.ro/andr3yone/note/nui-minunata-tara-asta-6671.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu